Fata Sihastră
Se lasă seara pe strada mea însingurată
Nimeni nu mai vrea să vadă faţa-mi întristată
Mă duce gîndul unde n-am mai fost vreodată
Stelele şi luna m.au numit Fata Sihastră.
Ardeau luminile-n cămara unde stam
La toate, la nimic privirile-mi erau
Singurătatea o primeam ca niciodată
Iar Tu, fericirea-mi amînai pe altă dată.
Sunt Eu, mă recunosc, Fata Sihastră
Zîmbesc, Trăiesc, Iubirile-mi şoptesc
În plină zi de Floare-Albastră
Sunt Fata, sunt Fata, sunt Fata Sihastră
Priveam adesea la frumosul şi imensul plai
Aveai o întrebare ce adesea mi-o puneai
De unde vin, pe unde-am fost
De are viaţa mea vreun rost.
Eu ţi-am răspuns subit şi rece
Am fost la rounde-vous c-un Rege
Trăiesc puţin, căt garofiţa-n glastră
De asta sunt numită azi Fata Sihastră !
Balada de azi
Natura gindurilor mele
Se-nneaca intru-un lac himer
Doar amintirea imi asterne
O vapaie si-un mister.
Tu, un Fat-Frumos calare
Pe-al meu gind, pe al meu val
Imi arati incet cararea
Si ma urci usor pe cal.
E cam ceea ce visasem
Dar e si ce am uitat
Din multimea de pacate
Am ratat ce-i important.
Am iubit tacit o vreme
Acum insa nu mai pot
Cred ca ma cunosti anume
Dupa zimbet, dupa port.
Ti-am facut destainuirea
Acum pot sa spun ca stii.
Esti demult stapinitorul
Gindurilor mele vii.
Comentarii recente